by aida | septembrie 4, 2016 5:23 pm
Administrația Națională de Meteorologie (http://www.meteoromania.ro) a publicat estimările pentru intervalul septembrie – noiembrie 2016. Potrivit prognozei meteo emise de specialişti, temperaturile se vor situa, în general, în limitele mediilor climatologice, iar precipitaţiile vor fi, în general, în normele climatologice. În lunile septembrie şi octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate în cea mai mare parte a teritoriului, iar precipitaţiile vor fi, în general, aproape de normal.
Temperaturile medii lunare vor avea valori peste normele climatologice în sud-est şi local în regiunile sudice şi estice, iar în rest vor fi apropiate de norme. Temperatura medie multianuală pentru luna septembrie este 14,8 grade Celsius.
Cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile sudice şi estice şi local în vest, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de valorile normale. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna septembrie este de 55 de litri pe metrul pătrat.
Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decât normalul perioadei în cea mai mare parte a teritoriului, exceptând, local, regiunile nordice, centrale şi vestice, unde acestea se vor apropia de media climatologică. Temperatura medie multianuală pentru luna octombrie este 9,6 grade Celsius.
Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de normă în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în restul teritoriului vor avea o tendinţă spre excedent. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna octombrie este de 43,5 litri pe metrul pătrat.
Temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai ridicate, local, în sud, sud-est şi vest. Temperatura medie multianuală pentru luna noiembrie este 3,8 grade Celsius.
Cantităţile totale de precipitaţii se vor încadra, în general, în normele climatologice în regiunile sud-estice şi sudice, iar în rest vor putea fi excedentare. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna noiembrie este de 41,5 litri pe metrul pătrat.
• septembrie: 15…18 grade Celsius
• octombrie: 10…13 grade Celsius
• noiembrie: 4…7 grade Celsius
• septembrie: 15…16 grade Celsius
• octombrie: 10…11 grade Celsius
• noiembrie: 4…7 grade Celsius
• septembrie: 13…15 grade Celsius
• octombrie: 9…10 grade Celsius
• noiembrie: 3…5 grade Celsius
• septembrie: 11…16 grade Celsius
• octombrie: 6…10 grade Celsius
• noiembrie: 0…5 grade Celsius
• septembrie: 13…18 grade Celsius
• octombrie: 8…12 grade Celsius
• noiembrie: 2…6 grade Celsius
• septembrie: 14…18 grade Celsius
• octombrie: 9…12 grade Celsius
• noiembrie: 3…6 grade Celsius
• septembrie: 16…19 grade Celsius
• octombrie: 11…14 grade Celsius
• noiembrie: 5…8 grade Celsius
• septembrie: 10…17 grade Celsius
• octombrie: 5…12 grade Celsius
• noiembrie: 0…5 grade Celsius
• septembrie: 45…70 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 39…55 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 40…58 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 50…78 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 39…56 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 43…63 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 52…77 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 39…68 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 39…77 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 42…68 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 32…50 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 21…49 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 38…73 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 38…70 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 39…81 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 38…63 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 33…49 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 32…51 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 23…59 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 19…41 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 22…46 litri pe metrul pătrat
• septembrie: 45…55 litri pe metrul pătrat
• octombrie: 33…41 litri pe metrul pătrat
• noiembrie: 23…36 litri pe metrul pătrat
Source URL: https://www.stiriutile.ro/vremea-in-lunile-septembrie-octombrie-si-noiembrie/
Copyright ©2025 Stiri Utile unless otherwise noted.