Diplomatic Art la Palatul Mogoşoaia

Diplomatic Art la Palatul Mogoşoaia
26 septembrie 2016 Printează articolul

Timp de nouă ore, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia va fi gazda unui eveniment inedit, fiind vorba de prima ediţie a seriei de manifestări intitulate Diplomatic Art. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, Asociația Pro Valores și Ambasada Japoniei la București, va fi o punte diplomatică și culturală între România și Japonia.

Programul evenimentului

Evenimentul, care va îngemăna arta, istoria, tradițiile și cultura japoneză, va avea loc în data de 16 octombrie a.c., programul fiind următorul:

• De la ora 10, la standurile Takumi, puteți răsfoi și cumpăra cărți ale marilor scriitori japonezi traduși în România.
• La ora 11, copiii sunt invitați să asculte basme și legende japoneze în lectura actriței Andreea Stafie.
• De la ora 11,30 cei mici pot participa la atelierul de origami coordonat de Corina Bratu, cele mai reușite creații de hârtie fiind premiate de magazinul Takumi.
• La ora 13,30 va fi reliefată personalitatea scriitorului Matsuo Basho, actrița Andreea Stafie vă propune un recital de Haiku, iar înaintea ceremoniei ceaiului oficiată de Nojiri Michiko Sensei, în compania Chado Urasenke Tankokai România, va ține un discurs Ambasadorul Japoniei, Excelența Sa Domnul Kisaburo Ishii.
• De la ora 15, Sanda Lazur vă invită la o călătorie în lumea fascinantă a artei aranjarii florilor – Ikebana.
• La ora 17 va începe recitalul extraordinar susținut de laureații Concursului Internațional “România” de la Tokyo, ediția a XI-a: violonistele Reika Sakamoto și Ayano Shigematsu, acompaniate de pianista Ioana Enea, vor interpreta lucrări de: Eugene Ysaye, Serghei Prokofiev, Johann Sebastian Bach și Maurice Ravel. Concertul va putea fi vizionat live video stream pe site-urile: http://palatebrancovenesti.ro,https://asociatiaprovalores.wordpress.com și http://www.ro.emb-japan.go.jp .
• Pe tot parcursul zilei se vor derula filme documentare, istorice și turistice despre Japonia.

Sursa foto:

https://asociatiaprovalores.wordpress.com

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu