Pensionarea pentru limita de vârstă

25 ianuarie 2016 Printează articolul

Actele necesare pentru depunerea dosarului de pensie pentru limita de vârstă sunt următoarele:
• cerere pentru înscrierea la pensie pentru limita de vârstă;
• carnetul de muncă (original și copie);
• carnetul de asigurări sociale (original și copie);
• alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate;
• livretul militar (original și copie);
• diploma de studii (original și copie), adeverință sau foaie matricolă (original și copie) din care să rezulte durata normală și perioada anilor de studii absolviți la zi, precum și certificarea absolvirii acestora;
• pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituții de învățământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoașterii acestora de către statul român;
• adeverință privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractual colectiv/individual de muncă;
• adeverință privind condițiile de munca speciale și/sau deosebite;
• dovada certificării stagiului de cotizare;
• procură specială pentru mandatar (unde este cazul);
• adeverințădin care să rezulte data încetării calității de asigurat;
• acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr.42/1990 etc.;
• declarație pe proprie răspundere că solicitanta a născut și crescut 3 sau mai mulți copii până la vârsta de 10 ani a acestora;
• certificatele de naștere ale copiilor (original și copie)
• alte acte necesare stabilirii dreptului de pensie.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu